Rezultate găsite: 21


#153

Uneori parcă mi-e ciudă că am persoane care țin atât de mult la mine, încât necazurile mele îi afectează atât de mult.

#147

Nu știu cum să depășesc depresia și anxietatea.

#133

Mă deranjează că frustrările mele îi afectează și pe cei din jur, cei care țin la mine...

#126

Nu știu de ce prefer să nu zic când ceva mă deranjează pe moment, ci țin în mine supărarea. Astfel, când sunt singură, fără să mă gândesc la nimic, încep să plâng și nu-mi dau seama de ce. Îmi place să am mereu ceva de făcut, să-mi țin mintea ocupată, pentru a evita astfel de momente.

#124

Mi-e dor să mă mai uit la un film alături de familie, să stăm împreună, fără să fie atmosfera tensionată. Oricât de mult încercăm să vorbim despre asta, să rezolvăm neînțelegerile dintre noi, nu putem face să fie ca înainte. Acest lucru mă macină pe interior.

#123

Mi-e atât de dor de vechile momente de familie. Când ne înțelegeam cu toții bine, când ne jucam cărți sau rummy și puteam vorbi despre orice. Timpul, supărările, certurile din cauza orgoliului ne-au schimbat, atât pe noi, cât și relația noastră strânsă. Acesta este cel mai mare regret al meu, și oricât aș încerca să îndrept lucrurile, să vorbesc despre asta, nu vom putea reveni la cum am fost înainte. În fiecare zi mă gândesc la asta, și mă întristez enorm.

#118

Sunt foarte dezamagita in persoanele care imi erau importante

#116

Nu știu de ce mi-e atât de greu să mă exprim. Uneori știu ce simt, observ ce se întâmplă cu mine, dar nu pot găsi cuvintele necesare pentru a descrie...

#113

Vreau să fiu sigură că nu voi face ceva ce voi regreta pe viitor.

#111

Mă simt singur.

#105

Vreau să îi conving pe alții de miracolele zilnice. Dar dacă încep să le vorbesc, mă vor considera nebun sau un părtinitor la vreo sectă. Cum să nu ne bucurăm de florile, copacii, culturile care cresc din niște simple semințe, de absolut tot ce ne oferă natura? De ce nu ne bucurăm și nu apreciem sănătatea, lucrurile materiale și abstracte de care avem parte? De ce căutăm mereu ceva rău, de care să ne plângem sau să îi dramatizăm lipsa? De ce suntem mai ușor influențați de tot ce e negativ? De ce uităm să ne gândim la noi, la ce trebuie să facem bine? De ce nu încercăm să fim primii care fac un pas spre bine, spre a ajuta pe altcineva? Ne e frică să fim modelul pe care vrem să-l vedem în altcineva...

#99

Sunt foarte speriată când cineva vrea să se apropie de sufletul meu, să mă cunoască dincolo de persoana pe care încerc s-o afișez. Mi-e teamă că încrederea dată pe moment se va întoarce cândva împotriva mea.

#96

Uneori sunt foarte nehotărâtă, parcă nu mă cunosc, nu știu ce-mi doresc, ce-mi place.

#91

Poate sună egoist, dar vreau ca iubitul să spună prietenilor lui "Sunt norocos că o am.", și să o creadă cu adevărat. Să creadă că sunt specială și să se mândrească cu mine <3

#78

Mi-e ciudă că nu pot să-mi exprim în cuvinte sentimentele. Fie că sunt de bucurie, de extaz, recunoștință, sau cele mai adânci supărări și gânduri, nu îmi pot descrie trăirile interioare.

#75

Uneori vreau să mă las de școală, că nu mai pot. Dar știu că nu sunt singurul care trece prin asta, am avut parte de atâtea, și ar fi stupid să renunț, să n-o termin.

#65

Uneori sunt rea fără motiv. Țin în mine supărări, frustări, și în cele din urmă mă descarc pe persoanele care nu merită...

#62

Cea mai mare dezamăgire a fost când i-am înșelat încrederea celei mai bune prietene. Nu a fost o faptă decisivă, ci mai multe lucruri adunate, pe care le-a trecut cu vederea, până nu a mai suportat. În lipsa ei îmi dau cel mai bine seama de acest lucru, și parcă nu-mi doresc să mă ierte, pentru că nu consider că merit.

#60

Nu am avut parte de un tată, un unchi, sau un bărbat în familie care să mă alinte. Nu-mi dau seama dacă frumoasele cuvinte ale prietenului mă încălzesc sufletește, sau îmi stârnesc o dezamăgire, un gust amar...

#58

Am fost, sunt și voi fi mereu sincer cu mine?

#22

Chiar dacă ai pe cineva drag, care te iubește, se poate să nu fie lângă tine să-ți dea o îmbrățișare, când ai cea mai mare nevoie. :(